duminică, 12 mai 2013

Pentru Totdeauna 8


                                      8. O Nouă Zi


    Soare. Puternic. Asta era tot ce puteam distinge. Iar apoi a apărut restul. Fereastra, patul și toată încăperea. Totul primea încet contur în ochii mei. 
   Oare a fost totul doar un vis? Sau doar mi se păruse că seara - noaptea -  trecută mă întâlnisem cu Richard. Și totuși n-am visat. A început totul cu un vis. Și indiferent cum mi s-ar părea, totul e adevărat. Sau a fost. Speram să-mi amintesc mai mult de atât. Mai erau o grămadă de lucruri ce au avut loc aseară. Și totuși, de unde acest mare gol în amintirea mea? Ce să se fi întâmplat de nu-mi mai amintesc nimic?
    Nu mai conta. M-am dat jos din pat și am clipit des pentru a-mi acomoda ochii cu lumina puternică a soarelui. Prea puternică pentru a fi dimineață.
   Mai atentă la mine, mi-am dat seama că nu mai aveam rochia de culoarea caisei pe care o luasem pe mine cu o seară în urmă. Eram în cămașa de noapte albă, din satin. Nu-mi amintesc să mă fi schimbat azi-noapte...Sau să fi ajuns acasă.
    O bătaie ușoară în ușă m-a făcut să tresar. Părea prea retrasă. De parcă nu voia să mă trezească din somn. Defapt, că nu voia să mă deranjeze. Dacă aveam să aud această bătaie, bine. Dacă nu, nu. Dar eu voiam. Cu adevărat.
     M-am apropiat ușor de ușă. Nu știam cine putea fi și nici ce voia acea persoană de la mine. O ușoară presimțire mi-a spus că, totuși nu trebuia să-mi fie frică. Am ajuns în fața ei și m-am oprit. Mi-am pus mâinile ușor pe clanță. Puteam auzi respirația rapidă a persoanei de dincolo de ușă. Am apăsat încet în jos. Mi-am ridicat ușor ambele mâini de pe clanță, ca și cum mi le-aș fi ridicat de pe clapele pianului, iar ușa s-a deschis încet.
      El a intrat încet și derutat, de parcă ar fi intrat într-o cameră în care nu mai intrase niciodată. Nu părea obosit, iar hainele îi erau schimbate. A mai făcut câțiva pași. Era încordat. Pașii lui apăsați răsunau în liniștea profundă. S-a așezat încet pe pat. Se forța să pară calm.
      Și-a schimbat încet poziția, păstrându-și încordarea, acum uitându-se pe geam, afară. Nu prea avea ce să vadă. De unde stătea el, nu se vedea decât trecerea de la cer la pământ, norii și, atunci când treceau, niște păsări.
       Părea că vrea să evite să-mi spună ceea ce avea pe suflet. Ceva ce era important. Ceva ce îl apăsa. S-a îcruntat, iar apoi și-a revenit. Sa întors, mutându-și privirea asupra mea.
      - Stai jos. Vocea lui era răgușită. M-am așezat lângă el, turcește. Se uita la mine de parcă aș fi fost o operă de artă, dintr-un muzeu. Una foarte veche și foarte fragilă. Trebuie să-ți spun ceva, continuă el. Ceva ce probabil...Nu știu....Oh! Da! Mai întâi trebuie să îți dau niște detalii pentru aseară...Cum să încep...Păi, ai adormit, te-am adus acasă, te-am urcat până aici, te-am așezat în pat, iar apoi am rugat-o pe servitoarea ta să vină să îți schimbe hainele. În tot acel timp, eram în drum spre casă. Și acum să revenim la ziua de azi. Am venit cam cu o oră mai devreme, am întrebat-o pe servitoare dacă erai trează. Mi-a spus că nu. M-am întâlnit cu tatăl tău. A vrut să vorbim. Și am vorbit. Probabil ești curioasă despre ce. Sau, ai crezut că, îți cunoști tatăl atât de bine, încât ai crezut că este vorba despre o nouă afacere. Greșit! Și-a întors capul spre mine, zâmbind. Am vorbit despre.... Defapt, nu am vorbit. Am cerut consimțământul tatălui tău în a te cere de nevastă. Iar atunci, am simțit mâinile lui peste ale mele. Iar apoi am simțit ceva mai rece pe degetul meu inelar, de la mâna stângă. Vrei?m-a întrebat el.
       - Da.
      Inima mi s-a oprit pentru câteva secunde - n-am mai respirat cam un minut. Nu am putut să-mi găsesc vocea pentru câteva zeci de minute. Mi-era frică să rostesc un cuvânt. Pur și simplu nu-mi venea să cred. Bucuria și șocul erau prezente, în același timp înăuntrul meu. Nu știam pe care dintre ele ar fi trebuit să le scot la suprafață. Nu știam cum va reacționa el la reacția mea. Mă simțeam plină de energie și obosită în același timp. Parcă energia era ținută în frâu cu o vrajă. Șimțeam o grămadă de sentimente amestecate, pe care nu știam cum să le mai deosebesc unul de celălalt.
    - Juliet, te simți bine?
    - Da...Cred....Poți să deschizi puțin fereastra, te rog? Vreau niște aer.
   - Bine, dar să știi că, astăzi, aerul este mai rece. Nu vreau să răcești. Mai ales după ce ai avut febra aceea...
    - Pur și simplu deschide-o. M-am întins pe pat și am închi ochii. Mă puteam vedea deja îmbrăcată în rochia de mireasă, pășind alături de tatăl meu, spre altar, rostind jurămintele în fața preotului. Acum simțeam că totul este bine, mai ales când adierea mai rece a vântului încălzit, astăzi, doar ușor de soare, pe pielea mea semirece. Mi se părea atât de diferit, nemaifiind atât de încins ca în ziua de ieri. Chiar dacă soarele era destul de puternic, de luminos, parcă nu voia ca astăzi să ne îmărtășească atât de multă căldură.
     L-am simțit pe Richard cum s-a așezat alături de mine, iar apoi s-a întins. M-a luat în brațe, voind să mă încălzească. Dar eu nu aveam nicio problemă. Nimic nu mi se părea prea rece. Nici prea cald....Astăzi parcă totul era perfect. Mi-am acceptat soarta ce acum câteva luni mi se părea nedestinată mie.
     - Totuși...N-am ales data nunții. Am putea să o facem pe la începutul lui septembrie.... Dacă și tu vrei asta....
      - Mă gândeam să o facem în noiembrie...
      -  De ce noiembrie?
      - Pur și simplu...
      - În noiembrie rămâne. Nu îți face griji. N-ai pentru ce. E abea iulie....
      Iulie....peste câteva zile era chiar ziua mamei...Maman! Știa și ea despre mine și Richard? Nu știam exact...Mi-ar fi plăcut să nu dorm până atât de târziu....
      - Mama mea știe?
      - Da știe. Și nu numai a ta. Părinții mei sunt la Londra. Tu ai fost vreodată la Londra?
      - Da. Avem o reședință acolo. Nu o prea folosim. O ținem închiriată. Aduce un profit frumușel...
      Richard a pufnit, iar apoi a început să râdă din toate puterile.
      - Iar eu care credeam că voi aveam probleme cu viitoarea mea nevastă când va fi vorba de bani!
      - Nu cu mine....
     Mi-am pus mâna stângă pe umărul lui. Abia atunci am observat cu adevărat inelul. Era o inimă măricică, roșie formată dintr-o multitudine de diamante mici, puse una lângă alta, cu firișoare mici de argint printre ele, iar restul era împletit foarte subțire. Richard observă că mă uit la inel:
      - Îți place? Tatăl meu l-a dat mamei, iar bunicul - bunicăi mele și tot așa....
     - Da. E la fel ca cel din visul meu de noaptea trecută, când am visat că ai să mă ceri de nevastă. Am spus în timp ce m-am ridicat și m-am dus să închid fereastra.
      - Vorbești serios? Vrăjitoare-o!
     - E atât de adevărat ce am spus la fel ca acum când îți spun că afară ninge....O! Uite un fulg! Richard s-a ridicat de pe pat și m-a luat în brațe, m-a pus pe scaunul din fața oglinzii și mi-a dat părul pe spate.
      - De ce aveai inelul la tine? Nu trebuia să fie încă la mama ta? Doar, e încă în viață.
    -  Eu îi scriu mamei zilnic. Și i-am pomenit și de tine, normal. Ea știa de ce am plănuit eu noaptea trecută. Ba chiar m-a încurajat să fac asta. Mi-a trimis inelul cu ultima scrisoare pe care am primit-o de la ea, azi dimineață.
      -  Și de ce îl aveai la tine?
      - Pentru că, oricum aveam să te cer de soție tatălui tău. Înainte de a vorbi cu tine despre orice. Vrei să mai ieși din casă pe ziua de azi?
      - Da.
      - Îmi dai voie să îți aleg eu rochia?
      - Da.
      A ales o rochie roșie cu dantelă albă, un șal roșu, o pălărie roșie și o pereche de pantofi roșii. Totul de culoare roșie
     - Sper că îți place roșul.
     - Are legătură cu inelul, nu?
     - Ești perspicace. Îmi place de tine din ce în ce mai mult.
     - Bine. Acum, e timpul să părăsești puțin camera.
     M-am îmbrăcat în câteva minute. Mi-am pieptănat repede părul, și l-am strâns la spate. Mi-am pus pălăria pe cap, m-am încălțat și am ieșit din cameră. Am coborât încet treptele, una câte una. Jos, mă aștepta Richard. Mi-a luat mâna și am ieșit, urmând-o pe mama și pe surorile mele. Ne-am plimbat prin toată grădina. S-a lăsat noaptea foarte repede, așa că ne-am întors acasă. Când am pus mânerul pe clanță, pentru că eram prima alături de Angy, mi-a văzut inelul.
    - O! Doamne! Richard te-a cerut în căsătorie!
    -Șșșt! Am zâmbit. Taci. Cine observă bine, cine nu - nu.
    - Bine.
    Am intrat în casă și am servit cina. În ciuda faptului că, dormisem până aproape de după - amiază, mă simțeam obosită.
   - Hai sus! Îmi spuse Richard care era lângă mine.
   Am urcat treptele repede, voind să-l las pe el în urmă, pentru a putea să mă schimb în cămașa de noapte.
   Când am terminat în a mă schimba, el a bătut la ușă.
   - Pot să intru? întrebă el de pe cealaltă parte a ușii.
   - Da!
   A intrat tiptil și a închis încet ușa în urma lui. Eu m-am pus în pat și m-am învelit. S-a așezat și el lângă mine, deasupra pilotei.
   - Am să stau cu tine până ai să adormi. Noapte bună!
   - N-ai să aștepți mult. M-a cuprins în brațe. Noapte bună!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sfaturi, păreri, gânduri şi sentimente...