joi, 10 martie 2016

Monarhia Lui Lucifer: Capitolul I

Pământul se afla intre Rai și Iad, bine și rău. Astfel, omenirea păstrează o balanța intre bine și rău. Așa credeam.
Rasa umana a fost prinsa pe nepregătite într-un război care a apărut înaintea Facerii și care va continua sub forma unui foc mocnit pana la sfârșitul universului. În acest război,  oamenii nu știau nici o  metoda de a intervenii. Armele noastre nu aveau niciun efect asupra lor. Nu le puteam face nimic. Așa credeam.  În egoismul nostru, Creștinii au început sa se roage la Dumnezeu săi îi ajute, sa îi tina în viața, în timp ce oamenii lui Lucifer îl susțineau cum puteau ei mai bine. În acest război,  îngerii,  Domnul, binele au neglijat oamenii. El i-a creat, putea sa o mai facă o data, în timp ce Satana nu o putea face. Trebuia sa păstreze câți mai mulți oameni în viața. Ce rost are sa fii împăratul unui imperiu în care trăiești numai tu?
Îngerii și demonii se luptau. Oamenii se ascundeau. Nimeni nu ieșea decât dacă rămâneau fără provizii.
Sunt trei tipuri de demoni. Cei mai slabi sunt servitorii demonilor de rang înalt. Demonii superiori au mai multe legiuni de demoni medii sub comanda sa, așa ca demonii cu putere medie au fost trimiși pe pământ. Ei nu pot lupta fără a poseda un om. Pentru un timp, posedările au fost neobservate, pana când au devenit imposibil de exorcizat. Nu toți oamenii au fost posedați. Era prea periculos, iar Lucifer nu stia cum să creeze viața; un om putea fi posedat chiar si de 5 demoni. Dumnezeu nu mai avea puterea de a controla totul del îndepărtare așa că a trimis îngeri mesageri pentru a îi ajuta pe preoții care se încumetă să țină piept oamenilor posedați. Îngerii au venit din ce în ce mai mulți pe pământ,  însă și demonii la fel.Toate legiunile demonilor erau pe front, la fel și îngerii. Nimeni nu știa ce urma, nici ca toate bestiile mitologice erau de partea demonilor. Printre ele se afla și Leviathan, care a lovit țărmul de S-E țărmului chinei, Vasilisc-ul care a adus spaima în Europa, Ahi a atacat India, Afreet a atacat Marocul, Peninsula Arabica și tarile din jurul ei, Ahuizotl a atacat Mexico, iar Adlet zona Labradorului. Atacurile s-au extins, tot globul fiind afectat. Îngerii au avut multe pierderi, așteptând demonii de rang înalt sa atace pentru a le da drumul Pazitorilor, ceilalți fii ai lui Adlet.
Conții și Ducii au venit pe Pamant din adâncul întunecat al Iadului, aducând cu ei o parte din el. Nu aş fi putut spune același lucru și despre Serafimii care au venit pentru a-i confrunta.   

                                                                         *  *  *  *
               
Este  jumătatea unui război din ce în ce mai violent, în care oamenii se ascund în cele mai greu accesibile locuri și mai ales sub Pământ. Femeile sunt ocrotite de către demoni. Acestea nu au fost posedați și puteau ieși în afara ascunzatorilor în siguranță. Femeile ieșeau pentru a face rost de provizii. Astăzi era rândul meu.
-Batya, pregătește-te pentru plecare.
- Voi bărbații aveți de gând sa profitați de tot războiul ăsta,  nu-i așa, Jesse? Cu cine ies de data asta?
- Cu Makeda și Chris. Jesse se apropie de mine și mă apucă de incheietură. Știi,  Batya, de fapt toți cei de aici am vrea sa putem ieșii de aici la fel ca voi, dar liderii au hotărât asta.

Jesse îmi da drumul la mana și pleacă.  Știam de mult timp ca nici lui nu-i convine situația în care toți ne aflam, dar îmi plăcea sa-l șicanez.

Monarhia lui Lucifer - Prefata

O lume în care forțele rele au pus stăpânirea, umanitatea se pierde. Orice credință creștină nu-si mai are locul. El e atotputernicul, iar nimeni nu are voie sa-i spună numele. Toată lumea îi e inferioara; totuși, Batya se împotrivește multor reguli nescrise. Cum va fi pedepsita de însuși Lucifer?